By EUROPE DIRECT Bacau on Friday, 09 May 2025
Category: Evenimente 2025

VIVAT- EU

Pe 9 mai 2025, s-a desfășurat concursul de dezbateri pe teme europene (parte integrantă a proiectului educațional „VIVAT- EU: Viziune, Inovație și Valori pentru Activitatea Tinerilor în Europa"), la Colegiul Național „Ferdinand I", organizat în parteneriat cu Centrul EUROPE DIRECT Bacău.

În deschiderea evenimentului au vorbit doamna prof. Nicoleta Zărnescu (în calitate de Debate Team Trainer și coordonatoare a celor două echipe participante), domnul director Nicu Harasemciuc și doamna conf. univ. dr. Nadia-Nicoleta Morărașu (reprezentantă a Centrului ED Bacău), însoțită de studenta masterandă Andreea Răchiteanu (voluntară și bursieră media a proiectului).

Amfiteatrul liceenilor ferdinandiști a devenit astfel, la ceas de sărbătoare, un spațiu al discursului tinerei generații, discurs construit nu oricum, ci în deplină concordanță cu valorile europene și în spiritul Uniunii. Astfel că, bine ancorate în moțiuna: „AP crede că UE ar trebui să investească prioritar în programe de mobilitate educațională pentru tineri, în detrimentul altor politici sociale", cele două echipe și-au prezentat argumentele/contraargumentele, exemplele și soluțiile cu deosebită preocupare. S-a dovedit că stilul întregii expuneri, precum și strategia pusă în practică de fiecare dintre vorbitorii Guvernului (Pușcașu Matei, Bontaș Emma, Popoveniuc Sânziana) și ai Opoziției (Humă Daria, Farcaș Isabela, Bujor Rareș) au fost, de fapt, aspectele ce au convins publicul tânăr prezent în sală.

The college amphitheater thus became a space for the discourse of the young generation, delivered in full accordance with European values ​​and the spirit of the Union. With the motion: "AP believes that the EU should invest as a priority in educational mobility programs for young people, to the detriment of other social policies", the two teams presented their arguments/counter-arguments, examples and solutions. It turned out that the style of the entire presentation, as well as the strategy put into practice by each of the speakers of the Government (Pușcașu Matei, Bontaș Emma, ​​Popoveniuc Sânziana) and the Opposition (Humă Daria, Farcaș Isabela, Bujor Rareș) were, in fact, the aspects that convinced the young audience present in the hall.

Finally, winning team was chosen democratically, by voting online (on a link provided to the students present in the room) and directly, by raising their hands in support of the team that convinced them. The balance tilted in favor of the Opposition, but the opposing team was also up to the task through the arguments and solutions presented.

În cele din urmă, după cuvintele încărcate de semnificație ale doamnei profesoare de istorie Nicoleta Zărnescu, care a prezentat importanța zilei de 9 mai, a fost aleasă echipa câștigătoare. Și cum altfel dacă nu democratic, prin vot exprimat online (elevilor prezenți în sală li s-a pus la dispoziție un link), dar și direct, prin ridicarea mâinii în vederea susținerii echipei care i-a convins. Balanța a înclinat în favoarea Opoziției, dar echipa adversă a fost și ea la înălțime prin argumentele și soluțiile prezentate.