România în fața Curții de Justiție a UE din cauza depozitelor ilegale de deșeuri

Potrivit celui mai recent pachet lunar de decizii privind constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, publicat miercuri, 15 februarie, Comisia Europeană a trimis România în fața Curții de Justiție a UE pentru faptul că nu a închis și reabilitat 68 de depozite ilegale de deșeuri, ce constituie un risc grav pentru sănătatea umană și pentru mediu.

În pofida avertismentelor anterioare ale Comisiei, România nu a reușit să ia măsuri în ceea ce privește depozitele de deșeuri neconforme, în concordanță cu prevederile din normele europene relevante (Directiva 1999/31/CE a Consiliului). Astfel, statele membre au obligația de a recupera și elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană și mediul, interzicând abandonarea, descărcarea sau evacuarea lor necontrolată. România avea obligația de a închide și a reabilita depozitele de deșeuri municipale și industriale care nu corespund standardelor până la 16 iulie 2009.

Întrucât pentru remedierea acestei situații nu s-au înregistrat progrese suficiente, Comisia a adresat un aviz motivat suplimentar, în septembrie 2015, solicitând autorităților române să ia măsuri corespunzătoare cu privire la 109 situri necontrolate care, deși nu mai erau utilizate, continuau să reprezinte o amenințare pentru sănătatea umană și pentru mediu. S-au înregistrat unele progrese, dar pentru 68 de depozite de deșeuri măsurile necesare de remediere și închidere nu fuseseră finalizate în decembrie 2016. Pentru a determina România să accelereze procesul, Comisia trimite autoritățile române în fața Curții de Justiție a UE.

Citește știrea integrală

Căutare de parteneri din Grecia-M2.2 rețele de ora...
Consultare privind modernizarea și simplificarea p...

Europe Direct Bacău on Facebook

Stiri 2016

Caută

Știri 2015

Știri 2014