Competiție specială dedicată câștigătorilor Premiului Uniunii Europene pentru literatură

concurs_eupl_2018

"O poveste europeană: Câștigătorii EUPL descriu Europa" (A European Story: EUPL Winners Write Europe) este o inițiativă unică menită să-i celebreze pe câștigătorii de până acum ai Premiului.

Premiul Uniunii Europene pentru literatură se acordă anual, începând cu 2009, unor scriitori contemporani de opere de ficțiune aflați la debut, din fiecare țară participantă la programul Europa Creativă (2014-2020). Țările sunt selectate prin rotație pentru participarea în competiția EUPL dintr-un anume an. Până în 2017, au fost premiați 108 autori din 37 de state europene, pentru opere scrise în limbile lor naționale. Trei autori români s-au numărat printre aceștia: Claudiu Mihail Florian - "Vârstele jocului. Strada Cetăţii" (2016), Ioana Pârvulescu - "Viaţa începe vineri" (2013) și Răzvan Rădulescu – "Teodosie cel Mic" (2010).

Cu ocazia aniversării celei de-a zecea ediții a Premiului Uniunii Europene pentru literatură (EUPL), a fost lansată o competiție specială, dedicată câștigătorilor edițiilor precedente. Toți câștigătorii de până acum se pot înscrie cu scurte povestiri, de 2-4 pagini, cu o componentă europeană, inițiativa având ca scop celebrarea literaturii, Europei și, nu în ultimul rând, a Premiului european pentru literatură.

Termenul-limită pentru înscriere este vineri, 23 februarie 2018. Câștigătorul va fi desemnat de către un juriu format din personalități din lumea artei și literaturii, iar publicul va putea de asemenea să voteze online povestirea sa favorită.

Toți cei înscriși vor fi invitați la o ceremonie specială în care vor fi anunțați câștigătorii, care va avea loc la Viena, în timpul Președinției austriece a Consiliului UE, în luna noiembrie 2018.

Sursă și credit imagine 

Declarație comună a președintelui Jean-Claude Junc...
Consultarea publică despre bugetul UE post- 2020

Europe Direct Bacău on Facebook

Arhivă Știri

Caută