Comisia Europeană a anunțat numele câștigătorilor concursului său anual de traducere „Juvenes Translatores”.

Comisia Europeană a anunțat astăzi numele câștigătorilor concursului său anual de traducere „Juvenes Translatores". Câștigătoarea din România este Alina Cristiana Tache, elevă în clasa a XI-a la profilul filologie bilingv engleză, din cadrul Colegiului Național „Mihai Viteazul" din Ploiești. 28 de elevi din învățământul secundar, câte unul din fiecare stat membru, vor fi invitați la Bruxelles pe 6 aprilie pentru a-și primi trofeele de la comisarul european responsabil pentru buget și resurse umane, Günther Oettinger. Pe lângă trofeu, câștigătorii vor primi un premiu și o diplomă. Poveștile de succes ale concursului nu se termină aici: la 1 februarie Comisia Europeană a primit în rândurile sale primul traducător permanent care și-a început cariera ca laureat Juvenes Translatores.

„Îi adresez felicitările mele elevei Alina Cristiana Tache, câștigătoarea din România a celei de-a zecea ediții a concursului! Părinții și profesorii săi trebuie să fie foarte mândri de această realizare și o aplaud pentru că a răspuns provocării și a dat dovadă de un talent atât de promițător. Limbile străine ne deschid mintea și înlătură bariere. Ne ajută să înțelegem alte popoare și culturi. Felicitări tuturor celor 28 de elevi câștigători de astăzi, pentru creativitatea și flerul de care au dat dovadă în toate cele 24 de limbi ale UE. Bravo tuturor!", a spus comisarul Günther Oettinger. 

Pentru a zecea oară din 2007, peste 3 000 de elevi din întreaga Uniune Europeană au tradus texte având ca subiect limbile străine și traducerea. Ei au putut alege oricare dintre cele 552 de combinații posibile între oricare două dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE. Pasionată de limbile străine și deja extrem de interesată de profesia de traducător, câștigătoarea din România a tradus din germană în română și este convinsă că obținerea premiului Juvenes Translatores va avea consecințe pozitive asupra viitoarei sale cariere.

Citiți comunicatul de presă integral

Image credit: Comisia Europeană

Sursă: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Consultare publică cu privire la evaluarea interme...
Episodul 2: ERASMUS! Dar după?

Europe Direct Bacău on Facebook

Stiri 2016

Caută

Știri 2015

Știri 2014