Bulgaria deține Președinția UE în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2018

BGPresidency_en

Sub semnul motto-ului „Uniți suntem puternici", Bulgaria a preluat la 1 ianuarie 2018 Președinția Consiliului UE.

Statele membre care dețin Președinția Consiliului UE prin rotație la șase luni lucrează împreună în grupuri de trei, denumite „triouri". Acest sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trioul stabilește obiective pe termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele 3 țări își pregătește propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni. Trioul actual este alcătuit din președințiile Estoniei, Bulgariei și Austriei. România va prelua Președinția UE la 1 ianuarie 2019, pentru primele 6 luni ale anului 2019.

Pe parcursul următoarelor 6 luni, Președinția bulgară:

  • conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului.
  • va coopera cu partenerii săi pentru unitatea dintre statele membre și cu instituțiile UE pentru a oferi soluții concrete în vederea construirii unei Europe mai puternice, mai sigure și mai solidare axându-se pe patru domenii-cheie:
    • Viitorul Europei și tinerii,
    • Balcanii de Vest,
    • Securitate și stabilitate,
    • Economia digitală. 
Anul European al Patrimoniului Cultural în 2018
E-Buletin 12/2017

Europe Direct Bacău on Facebook

Arhivă Știri

Caută