Premiul European pentru Patrimoniu Cultural 2018/ Premiile Europa Nostra 2018

32977841_10213575216468265_1951716521797484544_n

Comisia Europeană și Europa Nostra au anunțat pe 15 mai câștigătorii Premiului Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural 2018 (cea mai importantă distincție a domeniului). Cei 29 de câștigători din 17 țări, selectați din 160 de aplicanți, au primit recunoașterea pentru realizările lor impresionante în conservare, cercetare, servicii dedicate, educație și formare.

Printre cele mai apreciate "povești de succes" laureate în 2018 se numără:

  • reabilitarea unei biserici bizantine în Grecia, cu o serie de fresce unice, datând din secolele VIII-IX, fost posibilă datorită unei cooperări fructuoase între organizațiile grecești și elvețiene;
  • dezvoltarea unei noi metode de conservare a patrimoniului caselor istorice din Europa, rezultatul unei colaborări între cinci instituții din Franța, Italia și Polonia;
  • dedicarea unei rețele internaționale de ONG-uri care se angajează să protejeze Veneția de peste 30 de ani;
  • stabilirea unui program educațional public care să ofere tuturor copiilor și tinerilor din Finlanda șansa de a se implica în patrimoniul lor cultural și care pot servi drept sursă de inspirație pentru inițiative similare din Europa.

Câștigătorii își vor prezenta realizările de patrimoniu la Excellence Fair din 21 iunie la Forumul Allianz. Acestea vor contribui, de asemenea, la diverse alte evenimente ale Summitului Patrimoniului Cultural European co-găzduit în perioada 18-24 iunie la Berlin de Europa Nostra, Comitetul pentru Patrimoniul Cultural German și Fundația Patrimoniului Cultural al Prusiei.

Câștigătorii vor fi sărbătoriți la European Heritage Awards Ceremony, eveniment co-găzduit de comisarul european Tibor Navracsics și Maestrul Plácido Domingo, în seara zilei de 22 iunie, la Centrul de Congrese din Berlin. Șapte laureați ai premiului Grand Prix (fiecare dintre aceștia primind 10.000 €) și câștigătorul premiului Public Choice, ales dintre proiectele câștigătoare din acest an, vor fi anunțați în cadrul ceremoniei.

Deschiderea cererii de candidaturi pentru 2019 va fi publicată în toamna anului 2018 pe site-ul dedicat.

Mai multe detalii pe site-ul Europa Nostra

Ce este democraţia şi libertatea de exprimare în E...
Dialog cu cetățenii al comisarului european Corina...

Europe Direct Bacău on Facebook

Arhivă Apeluri