Ziua Europeană a Limbilor sărbătorită de Europe Direct Bacău la Colegiul "Henri Coandă"

cover-coanda

 Ziua Europeană a Limbilor aduce în prim plan rolul limbilor ca bun cultural, al cărui valoare poate crește sau se poate estompa cu fiecare generație de vorbitori, și, mai presus de toate, ca liant în comunicare și socializare. Pentru elevii clasei a XI E ai Colegiului "Henri Coandă", ZEL 2018  a fost și un bun prilej de a lua contact cu echipa Centrului Europe Direct Bacău, reprezentată de lector univ. dr. Nadia Morărașu, coordonator al centrului și specialist în limbi străine la Facultatea de Litere a Universității "Vasile Alecsandri" din Bacău. 

În locul unei prelegeri academice, cei 25 de participanți la întâlnire, coordonați de doamna profesoară de limba engleză Alis Mocanu, au fost expuși la o formă inedită de pledoarie în favoarea unirii eforturilor pentru un scop comun, conform principiului coeziunii aplicat la nivelul UE. Concret, împărțiți în șase grupe de dimensiuni relativ egale, tinerii liceeni și-au adus simbolic contribuția la dezvoltarea unor regiuni din Uniunea Europeană, acceptând provocările propuse în Jocul Regiunilor UNI! Astfel, pe lângă satisfacția de a fi toți câștigători, și-au exersat și abilitățile de limba engleză.


Despre UNI(!)versalitatea limbilor europene la Șco...
UNI(!)ȚI de ZEL la Colegiul "Ferdinand I"

Europe Direct Bacău on Facebook

Arhivă Evenimente

Caută