Spectacol folcloric „Dialog între generaţii”

În discursul privind Starea Uniunii rostit la Bruxelles pe 13 septembrie 2017, președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a făcut apel la o Europă care „trebuie să fie o Uniune a egalității și o Uniune în care toți suntem egali. Egalitate între membrii săi, indiferent dacă sunt mari sau mici, din est sau din vest, din nord sau din sud." Pentru a contribui la întărirea percepției că Bacăul este un oraș cu adevărat european, care respectă și prețuiește, în egală măsură, toate vârstele, Centrul de Informare Europe Direct Bacău și Primăria Municipiului Bacău, în calitate de organizatori, au adresat cetățenilor băcăuani invitația la un „Dialog între generații". Formatul pentru acest dialog propus a celebra Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost unul mai aparte, constând dintr-un spectacol folcloric susținut de reputatul Ansamblu Folcloric „Busuiocul"

Astfel, astăzi, 3 octombrie 2017, la Teatrul de Vară „Radu Beligan", invitații au fost întâmpinați începând cu ora 17 de Echipa EDIC Bacău (prof. dr. Doina Cmeciu, conf. dr. Luminița Drugă și lect. dr Nadia-Nicoleta Morărașu) si de reprezentanta Primăriei Municipiului Bacău, d-șoara consilier Andreea Butnaru, cu materiale de informare europeană. .

În deschiderea spectacolului prezentat de dna Daniela Vrânceanu, actriță a Teatrului „George Bacovia", dl Primar al Municipiului Bacău, Cosmin Necula, a adresat seniorilor prezenți în sală felicitări și le-a urat să se bucure de acest cadou oferit de municipalitate iubitorilor de tradiție și bună dispoziție. Evoluția membrilor Ansamblului „Busuiocul" și ai artiștilor invitați în concert a fost una de excepție, pe măsura reputației de peste 4 decenii, de păstrători și promotori ai valorilor tradiționale locale și naționale.

Mulțumim partenerilor, artiștilor și tuturor invitaților care au făcut din această seară o frumoasă sărbătoare a senectuții și a folclorului auntentic românesc!

Ziua Mondială a Educației 2017 şi Ziua Centrelor E...
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Europe Direct Bacău on Facebook

Evenimente 2016

Evenimente 2015

Evenimente 2014

Caută